top of page

Hoka oneone Speedgoat 4- o investiție bună?


După 2 ani în care am început să alerg pe munte, și câteva perechi de adidași cumpărați am zis să încerc și Hoka OneOne și senzația a fost uimitoare 😲


Avand si câteva accidentări la activ (entorse, întinderi, bătături) căutam o pereche de încălțări de alergat pe trail care sa îmi permită să mă antrenez fără surprize.


După prima alergare am fost foarte încântat de cât de confortabili se simt. Am avut și o mică problemă cu unul dintre pantofi, în sensul în care nu pot sa strâng șireturile de la primele găuri deoarece nu îmi permite să alerg, dar am rezolvat imediat cu o împletire a șireturilor mai laxă.

Dupa câteva zeci de km pe trail și 3 concursuri mă declar foarte mulțumit.

Chiar dacă la prima alergare talpa îmi părea prea lata, m-am acomodat foarte repede și m-am simțit foarte confortabil , chiar și după alergări mai lungi. Nu am simțit dureri la nivelul articulațiilor, acesta fiind un mare plus.


Materialul care îmbracă piciorul e foarte ușor și permite o bună circulație a aerului.


De asemenea, m-am simtit în siguranță și control pe traseele de trail, mai ales pe coborâri, având un grip foarte bun chiar și pe noroi.


Un mic disconfort l-am simtit la urcările foarte abrupte, unde când sunt nevoit să merg simt că îmi solicită foarte mult gambele, mai mult decât la alți pantofi de alergare.

Pot spune cu sigurantă că Speedgoat 4 🐐 e o alegere potrivită pentru a începe alergarea pe munte si să te simti în siguranță pe teren mai accidentat.



29 views0 comments
Post: Blog2_Post
bottom of page